Leziuni ale cartilajelor

Stratul de cartilaj ce acoperă articulațiile este foarte rezistent la uzură (deține o capacitate mare de absorbție mecanică), însă este incapabil de a se regenera. Leziunile la nivelul sistemului de cartilaj reprezintă un proces ireversibil, în fundalul căruia de multe ori stau accidente, leziuni sau modificări degenerative, iar în stadiu final, pot duce și la implantul unor proteze.

Leziunile cartilajelor în numeroase cazuri pot să ofere soluții la procedeul chirurgical denumit ”plastică mozaică”, care este procedura de producere a unei suprafețe de cartilaj sticlos cel mai des utilizată. Intervenția chirurgicală este efectuată în cadrul unei proceduri invazive minime, prin protejarea mușchilor, astfel, zona pe care s-a intervenit se va vindeca mai repede și cu mai puține dureri și complicații. Perioada de reabilitare va scădea în mod semnificativ, pacientul putând să revină mai repede la viața zilnică.

Pe durata procedurii, din suprafața neafectată și din contingentul de cartilaj, se vor îndepărta bucățele în formă de rolă, care se vor încorpora în zona cu cartilajul afectat. Cea mai răspândită este plastica mozaică a articulațiilor genunchiului, însă și articulațiile gleznelor și a coatelor pot fi vindecate prin această procedură.

În urma intervenției, membrul operat poate fi mișcat, dar i se poate aplica sarcină doar treptat, astfel, prin utilizarea unor cârje, se va mări constant gradul de forțare a piciorului și se va întări musculatura. Reabilitarea de câteva zile care are loc în spital, este personalizată, iar apoi urmată de un program de reabilitare ambulatoriu de mai multe săptămâni.

 

 

Other services - Ortopedie