Metoda de pedagogie asistată de tip Pető care sprijină reabilitarea afecțiunilor create în urma unor leziuni la nivelul sistemului nervos central, a fost prelucrată și făcută cunoscută la nivel global de către Dr. Pető András, medic și pedagog terapeutic.
Esența terapiei unice este că limitarea de locomoție creată de leziuni la nivelul sistemului nervos central – indiferent de vârstă -, se poate remedia în cadrul unei dezvoltări complexe de personalitate, bazate pe învățare activă. Motivul de bază este că în ciuda leziunilor suferite, sistemul nervos mai are rezerve, iar prin crearea unor noi legături, acestea pot fi activate printr-o metodă adecvată de învățare și predare asistată.
Metoda dezvoltă în același timp locomoția, vorbirea, înțelegerea, simțurile, observația, voința și emoțiile, adică se ocupă în același timp cu trupul și cu sufletul, cu sentimentele și cu inteligența, cu învățarea și cu predarea, cu sănătatea și cu vindecarea, deci cu întreaga persoană.
Solicitarea terapiei specializate pentru dezvoltarea copiilor este recomandată celora care au suferit afecțiuni înainte de naștere, pe durata sarcinii sau chiar după (de exemplu: hemiplegie infantilă, diplegie spastică, tetraplegie, atetoză, ataxie, spina bifida).
Dezvoltarea copiilor cu afecțiuni ale sistemului nervos central, așa-numita educare conductivă pe intervale, se poate realiza prin munca de colaborare a unor conductori cu o vastă experiență profesională.
Datorită naturii metodei, programele asistate în grup, dar în anumite cazuri chiar și programele de educare individuale, sunt asistate de profesioniști de specialitate, sau așa-numiții conductori. Programul complex cuprinde diverse exerciții de mișcare, în poziție culcată, în picioare, șezut sau mers, precum exerciții cognitive și aplicarea acestora în diverse situații, inclusiv exersarea sarcinilor de autonomie personală.
În cazul noilor născuți, scopul este dezvoltarea adecvată a funcțiilor, astfel, cea mai efectivă este terapia asistată demarată cât mai devreme. În alte cazuri, se poate începe de la vârsta de 6 luni, sau se poate aplica și în primele etape ale vârstei de adult.
Printr-un program intens de 2-4 săptămâni pe an, se poate obține o dezvoltare semnificativă față de starea avută în urma accidentării/afecțiunii.
În cadrul terapiei, se poate ajuta reintegrarea în viața de zi cu zi și la muncă, deoarece ca un rezultat al unui proces activ de învățare, se poate obține aplicarea individuală a rezultatelor obținute – la nivelul adecvat stării prezente -, care poate ușura cu mari șanse și viața celor din mediul înconjurător sau a familiei.